Loading...
educationself improvement
Reziliența prin cultură. Justiția memoriei - Mihnea Maruță | NE-MORIA
About this Episode
Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
S-ar putea spune că viața în rețea este un paradis sau mai degrabă un simulacru al realității? Ce este identitatea virtuală, această dublură a noastră ce se ivește în mințile celor cu care interacționăm în rețelele de socializare? De ce anume nu ne pot salva aceste rețele? Stimulează ele responsabilitatea ori, dimpotrivă, victimizarea? Ne dăruim noi înșine memoria acestei imense mașinării sau este vorba despre ceva care de fapt ni se ia? Cu ce se hrănește omenescul din noi dacă nu ne mai încărcăm memoria cu informații, preferând să le stocăm în afara ființei noastre? Oare odată cu noile tehnologii, îndeosebi cu inteligența artificială, se poate vorbi cu adevărat despre un nou val în evoluția omenirii? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mihnea Măruță, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propune o tulburătoare radiografie a lumii noastre, din perspectiva conectării permanente la rețelele de socializare și la mediul virtual, ce implică riscuri majore și efecte nebănuite pe termen lung.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:18 „Nu controlează nimeni acest joc. Problema este că avem iluzia că-l putem controla fiecare dintre noi. De aceea petrecem tot mai mult timp în rețea, pentru că avem iluzia că prin intermediul nivelului 2, și anume eul nostru virtual, am putea controla nivelul 3, și anume cum vom rămâne în mințile celorlalți.”
18:42 „Am aici o idee foarte importantă pe care am luat-o de la filosoful canadian Marshall McLuhan, foarte citat în zona de 𝘯𝘦𝘸 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘢 și de filosofia comunicării, care zice această treabă foarte deșteaptă, și anume că orice nouă tehnologie, dacă este de nivel mondial, adică dacă răstoarnă tot ce știam, schimbă relațiile dintre simțuri.”
31:48 „Eu sunt absolut convins că această mișcare [de victimizare] va ajunge la un soi de radicalizare și mai dură, în sensul că vor apărea grupări care vor respinge tehnologia cu totul și ele vor fi, să zicem, extrema dreaptă a viitoarei lumi. Extrema stângă vor fi cei care vor fi conectați permanent…”
41:27 „Asta cu trupul e foarte interesantă, pentru că, de fapt, în această perspectivă despre care vorbesc eu, și anume a scufundării și conectării cvasipermanente, trupul devine un fel de obiect de care vrei să te dispensezi. Te încurcă, te ține în loc. Vorba lui Nietzsche: «Trupul trebuie depășit».”
52:47 „Cred că nu poți schimba uriașa și minunata capacitate de adaptare și de reinventare a omului. Una dintre idei este că, dacă ne uităm în istorie, există o frază faimoasă a lui Hemingway: «Poți să distrugi omul, dar nu poți să-l înfrângi» (din 𝘉ă𝘵𝘳â𝘯𝘶𝘭 ș𝘪 𝘮𝘢𝘳𝘦𝘢).”
S-ar putea spune că viața în rețea este un paradis sau mai degrabă un simulacru al realității? Ce este identitatea virtuală, această dublură a noastră ce se ivește în mințile celor cu care interacționăm în rețelele de socializare? De ce anume nu ne pot salva aceste rețele? Stimulează ele responsabilitatea ori, dimpotrivă, victimizarea? Ne dăruim noi înșine memoria acestei imense mașinării sau este vorba despre ceva care de fapt ni se ia? Cu ce se hrănește omenescul din noi dacă nu ne mai încărcăm memoria cu informații, preferând să le stocăm în afara ființei noastre? Oare odată cu noile tehnologii, îndeosebi cu inteligența artificială, se poate vorbi cu adevărat despre un nou val în evoluția omenirii? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mihnea Măruță, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne propune o tulburătoare radiografie a lumii noastre, din perspectiva conectării permanente la rețelele de socializare și la mediul virtual, ce implică riscuri majore și efecte nebănuite pe termen lung.
0:00 Intro
0:14 Skip Intro
10:18 „Nu controlează nimeni acest joc. Problema este că avem iluzia că-l putem controla fiecare dintre noi. De aceea petrecem tot mai mult timp în rețea, pentru că avem iluzia că prin intermediul nivelului 2, și anume eul nostru virtual, am putea controla nivelul 3, și anume cum vom rămâne în mințile celorlalți.”
18:42 „Am aici o idee foarte importantă pe care am luat-o de la filosoful canadian Marshall McLuhan, foarte citat în zona de 𝘯𝘦𝘸 𝘮𝘦𝘥𝘪𝘢 și de filosofia comunicării, care zice această treabă foarte deșteaptă, și anume că orice nouă tehnologie, dacă este de nivel mondial, adică dacă răstoarnă tot ce știam, schimbă relațiile dintre simțuri.”
31:48 „Eu sunt absolut convins că această mișcare [de victimizare] va ajunge la un soi de radicalizare și mai dură, în sensul că vor apărea grupări care vor respinge tehnologia cu totul și ele vor fi, să zicem, extrema dreaptă a viitoarei lumi. Extrema stângă vor fi cei care vor fi conectați permanent…”
41:27 „Asta cu trupul e foarte interesantă, pentru că, de fapt, în această perspectivă despre care vorbesc eu, și anume a scufundării și conectării cvasipermanente, trupul devine un fel de obiect de care vrei să te dispensezi. Te încurcă, te ține în loc. Vorba lui Nietzsche: «Trupul trebuie depășit».”
52:47 „Cred că nu poți schimba uriașa și minunata capacitate de adaptare și de reinventare a omului. Una dintre idei este că, dacă ne uităm în istorie, există o frază faimoasă a lui Hemingway: «Poți să distrugi omul, dar nu poți să-l înfrângi» (din 𝘉ă𝘵𝘳â𝘯𝘶𝘭 ș𝘪 𝘮𝘢𝘳𝘦𝘢).”
No transcript available for this episode.
