Loading...
educationself improvement
Reziliența prin cultură. Scrieri 2: Iacob și îngerul. Ispita binelui | Teodor Baconschi
About this Episode
Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.
Cum s-ar putea converti ispita de a scrie într-o ispită a binelui? Este posibil să privim scrisul ca pe o formă de rugăciune? Ce înseamnă motivul luptei cu îngerul și cum ar putea fi acesta explicat unui tânăr al zilelor noastre? Putem vorbi despre o luptă la vedere sau despre o confruntare interioară? Care este semnificația sintagmei „urbanitatea credinței”? Și, mai ales, ce anume din ruralitatea credinței sporește, și nu diminuează urbanitatea acesteia? Se poate afirma că soluțiile viitorului se află în trecut? În jurul acestor teme de reflecție, inspirate de volumul Scrieri 2. Iacob și îngerul. Ispita binelui, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu revelează implicațiile profunde ale scrisului – ca act complex prin care se eliberează energii nebănuite –, curajul omului de a sonda infinitul și de a se confrunta cu misterul, precum și noua perspectivă asupra credinței, privită prin filtrul urbanității sale și a relației cu trecutul adânc înscris în ADN-ul cultural al umanității.
13.04
Scrisul e, fără îndoială, o vocație, e o nevoie, este un mod de a te cunoaște și de a-ți depăși limitele, un mod de a te înscrie într-o tradiție intelectuală, deci de a da sens prezentului prin trecut.
23.15
[Lupta cu îngerul] nu s-a schimbat în datele ei fundamentale. Ea exprimă condiția umană, capacitatea creierului, care, până una-alta, e cel mai complex obiect din universul cognoscibil, capacitatea creierului uman de a gândi infinitul, necunoscutul, misterul, de a se confrunta cu el, de a nu-l suporta, de a-l provoca la luptă.
28.19
Ce mă caracterizează mai favorabil și mai puțin favorabil ca autor este că, până la urmă, am o scriitură conclusivă; ea pare elaborată, dar este ultraspontană.
32.07
[Urbanitatea credinței] e o teză istorică și simbolică, puțin polemică cu creștinismul cosmic, rural, mai degrabă păgân, și care îi aduce aminte celui interesat de religie, de istoria creștinismului, de viața eclezială, de comunitatea bisericească, faptul că creștinismul se opune păgânismului.
48.44
Spre avantajul nostru neașteptat, suntem într-o epocă de secularizare, de sacralizare a lumii, de mundanizare, de trăire a lumii nu ca pasaj spre altceva, ci ca domiciliu fix.
55.26
Pascal are un text despre buna folosire a bolilor trupești, despre folosul spiritual al bolilor trupești, o temă și patristică. Până la urmă, confruntarea cu boala ne face să ne simțim așa cum suntem, adică e o probă, o confruntare cu realitatea fragilității noastre.
Cum s-ar putea converti ispita de a scrie într-o ispită a binelui? Este posibil să privim scrisul ca pe o formă de rugăciune? Ce înseamnă motivul luptei cu îngerul și cum ar putea fi acesta explicat unui tânăr al zilelor noastre? Putem vorbi despre o luptă la vedere sau despre o confruntare interioară? Care este semnificația sintagmei „urbanitatea credinței”? Și, mai ales, ce anume din ruralitatea credinței sporește, și nu diminuează urbanitatea acesteia? Se poate afirma că soluțiile viitorului se află în trecut? În jurul acestor teme de reflecție, inspirate de volumul Scrieri 2. Iacob și îngerul. Ispita binelui, dialogul dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu revelează implicațiile profunde ale scrisului – ca act complex prin care se eliberează energii nebănuite –, curajul omului de a sonda infinitul și de a se confrunta cu misterul, precum și noua perspectivă asupra credinței, privită prin filtrul urbanității sale și a relației cu trecutul adânc înscris în ADN-ul cultural al umanității.
13.04
Scrisul e, fără îndoială, o vocație, e o nevoie, este un mod de a te cunoaște și de a-ți depăși limitele, un mod de a te înscrie într-o tradiție intelectuală, deci de a da sens prezentului prin trecut.
23.15
[Lupta cu îngerul] nu s-a schimbat în datele ei fundamentale. Ea exprimă condiția umană, capacitatea creierului, care, până una-alta, e cel mai complex obiect din universul cognoscibil, capacitatea creierului uman de a gândi infinitul, necunoscutul, misterul, de a se confrunta cu el, de a nu-l suporta, de a-l provoca la luptă.
28.19
Ce mă caracterizează mai favorabil și mai puțin favorabil ca autor este că, până la urmă, am o scriitură conclusivă; ea pare elaborată, dar este ultraspontană.
32.07
[Urbanitatea credinței] e o teză istorică și simbolică, puțin polemică cu creștinismul cosmic, rural, mai degrabă păgân, și care îi aduce aminte celui interesat de religie, de istoria creștinismului, de viața eclezială, de comunitatea bisericească, faptul că creștinismul se opune păgânismului.
48.44
Spre avantajul nostru neașteptat, suntem într-o epocă de secularizare, de sacralizare a lumii, de mundanizare, de trăire a lumii nu ca pasaj spre altceva, ci ca domiciliu fix.
55.26
Pascal are un text despre buna folosire a bolilor trupești, despre folosul spiritual al bolilor trupești, o temă și patristică. Până la urmă, confruntarea cu boala ne face să ne simțim așa cum suntem, adică e o probă, o confruntare cu realitatea fragilității noastre.
Hosts & Guests
No transcript available for this episode.
