Reziliența prin cultură. Wilhelm Dancă | Mircea Eliade: Definitio sacri

Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Ce a însemnat pentru Părintele Wilhelm Dancă „întâlnirea” cu scrierile lui Mircea Eliade? Prin ce anume rămâne extrem de provocatoare și de actuală această hermeneutică a fenomenologiei religiilor care stă la baza întregii opere eliadiene? Cât de mult l-a influențat profesorul Nae Ionescu pe tânărul Mircea Eliade în delimitarea principalelor categorii privitoare la istoria religiilor? Care sunt semnificațiile sintagmei „definitio sacri”? Cum s-ar putea defini o experiență religioasă inefabilă, manifestată mai ales prin simboluri? În ce termeni se poate vorbi despre o logică a religiei? Afirmația lui Mircea Eliade, potrivit căreia „simbolismul religios l-a creat pe om”, își mai păstrează actualitatea? În ce măsură poate fi considerat marele istoric al religiilor un mijlocitor între Orient și Occident? Pe firul unor întrebări revelatoare, prilejuite de apariția volumului „Mircea Eliade: Definitio sacri”, dialogul dintre Părintele, filosoful și teologul Wilhelm Dancă și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează un fascinant orizont de spiritualitate, înfiripat în jurul sacrului, al simbolurilor și miturilor creatoare, definitoriu atât pentru existența unui autentic homo religiosus, cât și pentru cea a lumii secularizate.
0:00 Wilhelm Dancă | Mircea Eliade: Definitio sacri
10:36 „Spun că este greu de definit sacrul, pentru că este o experiență inefabilă, atât de originală, încât ea nu poate fi încapsulată în concepte, în idei. Doar simbolul ar putea să indice ceva ce se întâmplă acolo. Deci simbolul rămâne limbajul privilegiat pentru a indica experiența religioasă în esența căreia – sau în inima căreia – este sacrul.”
20:33 „Cum definim ceea ce nu poate fi definit? De ce: pentru că noi avem nevoie de sacru și foamea noastră de sacru se manifestă chiar și atunci când am alunecat în mentalități și comportamente secularizate. Rămân mai departe. Într-un fel se camuflează – cum spune Mircea Eliade – sacrul, deci foamea aceea de ființă, de viață de adevăr se camuflează și în comportamente și mentalități secularizate.”
28:47 „Omul religios este omul care se teme foarte mult de profan, de viața asta risipită, fragmentată, de ceea ce trăim noi astăzi, în postmodernitatea noastră, a rămășițelor textuale pe care încercăm să le punem la loc și să descoperim sensul. Pentru omul religios, sensul era în orientarea spre centru...”
33:37 „Sacrul, cum spune Mircea Eliade, nu este un moment în istoria omului pe pământ, ci este parte constitutivă a conștiinței lui ca om. De aceea, omul, de la început și până la sfârșit, este homo religiosus, chiar și atunci când este secularizat, chiar și atunci când căutările lui sunt, poate, provocatoare sau nu se încadrează într-o tipologie pe care o cunoaște.”
47:02 „În «Mitul eternei reîntoarceri», ultimele capitole vorbesc despre destin și despre credință. Mircea Eliade interpretează creștinismul în cheia credinței și spune: credința nu înseamnă ascultare, nu înseamnă transmiterea unor conținuturi dogmatice, înseamnă libertate și contemporaneitate. Aici, sigur, este influențat puțin de Kierkagaard.”